Ce s-a spus: Pe rețelele sociale circulă o imagine ce îl înfățișează pe faimosul regizor Stanley Kubrick ce pare a monta scena aselenizării. Potrivit comentariilor ce însoțesc această imagine fabricată, când cei de la NASA și-au dat seama că nu se poate ateriza cu adevărat pe Lună, s-au adresat regizorului Stanley Kubrick pentru a produce un montaj cu aselenizarea într-un studio de televiziune.
Ce am aflat: Conform sondajelor de
opinie, între 5-10% dintre americani nu au încredere în versiunea oficială a
evenimentelor privind aterizarea pe Luna din 1969. În Marea Britanie, un sondaj
YouGov, din 2012, a constatat că 12% dintre britanici credeau în teoriile conspirației. Un sondaj recent a constatat că
20% dintre italieni cred că aterizările pe Lună au fost o păcăleală, în timp ce
un sondaj din 2018, în Rusia, a indicat un procent de 57%. Ce s-a confirmat: Un jurnalist BBC a descoperit
sursa imaginii ca fiind un grup de Facebook dedicat celor interesați de
„intersecția dintre IA, design și artă”. Astfel, el a descoperit faptul că
imaginea în cauză a fost generată cu ajutorul Midjourney, un program de IA
generativă. Narative false promovate: „Evenimente
istorice precum 9/11 și pandemia Covid,
nu sunt ceea ce par, ci sunt parte a unui plan ascuns de a manipula și
dezinforma populația”. „Tot ce ni se prezintă oficial este fals”. Concluzii:
Imaginea a fost generată cu ajutorul IA, pe un grup social media dedicat artei
și tehnologiei, însă a fost preluată și distribuită masiv pe rețelele sociale
pentru a susține teorii ale conspirației și narațiuni anti-SUA și
anti-occidentale. Un astfel de caz evidențiază și vulnerabilitatea societății
noastre în fața dezinformării și știrilor false. Teorii ale conspirației,
precum cele despre NASA, pot afecta încrederea publicului în știință și
tehnologie, ceea ce poate împiedica progresul în domeniul spațial. Sursele noastre de
fact-checking: Reuters.com
- Fact
Check-AI-generated image does not prove Stanley Kubrick staged the moon landing Snopes.com
- Did Stanley Kubrick Fake the Moon Landings? Manchester.ac.uk
- How moon landing conspiracy theories began and why they persist
today Fullfact.org
- No evidence Stanley Kubrick faked the moon landing Theguardian.com
- Were the lunar landings faked?
